Read Cultura japoneză by H. Paul Varley Ruxandra Mărginean Kohno Online

cultura-japonez

Cartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente și mai bine scrise introduceri în istoria și cultura japoneză. Concisă, explicită, alertă, este un volum de referință în orice bibliografie privind Japonia.„Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sensibilitatea lor pronunţată faţă de trecerea timpului. «Tirania timpuCartea lui Paul Varley este considerată una dintre cele mai coerente și mai bine scrise introduceri în istoria și cultura japoneză. Concisă, explicită, alertă, este un volum de referință în orice bibliografie privind Japonia.„Preferinţa latentă a japonezilor pentru frumuseţea perisabilă se explică prin sensibilitatea lor pronunţată faţă de trecerea timpului. «Tirania timpului» a fost într-adevăr o temă omniprezentă în literatură şi artă. Faptul că japonezii au fost în măsură să utilizeze această temă pentru a-şi găsi împlinirea înclinaţiei lor, dincolo de universul frumuseţii convenţionale, în lucrurile care, sub semnul ofilirii şi al degradării, sunt literalmente devastate de timp, reprezintă un prinos adus geniului estetic şi artistic japonez.“ (Paul Varley)„Cultura japoneză trece în revistă cei peste două mii de ani de istorie neîntreruptă a unuia dintre cele mai cultivate popoare, punând în lumină deopotrivă personalitățile, religiile, genurile și stilurile de arte vizuale, formele de expresie literară, insolitul creației teatrale, particularitățile culturale (ceremonia ceaiului, de pildă) ori ponderea și semnificația influențelor exercitate de-a lungul vremii de China, apoi de Occident.“ (Booklist)„Citatele ample din clasicii literaturii nipone și ilustrațiile numeroase care însoțesc textul fac din cartea lui Paul Varley o excelentă expunere a evenimentelor majore ale civilizației japoneze.“ (Bulletin of the School of Oriental and African Studies)...

Title : Cultura japoneză
Author :
Rating :
ISBN : 9789735056650
Format Type : Paperback
Number of Pages : 460 Pages
Status : Available For Download
Last checked : 21 Minutes ago!

Cultura japoneză Reviews

  • Jovi Ene
    2019-06-30 03:42

    Una dintre cele mai cuprinzătoare lucrări pe acest subiect, cartea lui Paul Varley studiază în amănunt felul în care principalele forme de artă japoneze au evoluat de-a lungul istoriei. Chestiunile istorice sunt amintite pe larg, pentru ca autorul să se concentreze pe cultură, în toate formele ei: arhitectură, pictură, poezie, teatrul no sau kabuki, religie, cinematografie, roman, primele forme de critică literară, olărit, gheișe sau organizarea caselor. Mi-ar plăcea să am în bibliotecă volume asemănătoare pentru toate marile culturi ale lumii.Am scris un prim articol despre carte aici (un altul va apărea săptămâna viitoare): http://filme-carti.ro/stiri/editorial...

  • Michael
    2019-07-12 05:34

    I really loved this book. I found it concise yet comprehensive, readable while still fairly rigorous. Far from being the last word about anything, this is the kind of book that sorts out all those things you've heard/learned about Japanese culture and helps you understand how they fit together. My only complaint is the excessively detailed treatment of the modern era--the block quotes (which otherwise had been used quite judiciously) were too long and the narrative seemed to lack the focus that was present in other chapters. Still very much recommended to anyone with even a passing interest in Japanese culture and its history.

  • Shyames
    2019-06-26 07:49

    Świetnie wyważone podsumowanie ogromu japońskiej kultury. Bardzo dobrze zachowany balans pomiędzy historią, polityką a zmianami w sztuce w kolejnych epokach. Polecam każdemu miłośnikowi kultury japońskiej!

  • OsakaMark
    2019-07-20 04:35

    Reads like a textbook - a great textbook. Covers an enormous amount of material (culture and history) briefly and lucidly. Often I wanted more . . . but it's a textbook. Highly recommended.

  • Stanley Levine
    2019-07-15 05:41

    Very readable, wide-ranging discussion of Japanese culture in all its forms with consideration of external influences and internal development. Includes 62 illustrations in the form of good quality photographic plates.

  • Adam Smith
    2019-07-13 05:29

    As textbooks goes this is one of the best ones I've ever come across. In general my knowledge of history is incredibly limited; I'm not even sure if any of the things I learnt in school were even relevant. Over the past few years, I have been studying Japanese as a personal hobby and have since fallen in love with the country.This book has been vastly helpful in expanding my understanding of the country as a whole; meticulously examining the development of the country and its culture over the years; from origin until the early '90s. There was so much history that I just did not know about, as well as many answers to some of the things I had always wondered about. While I'm sure that I'll probably forget many of the details covered here, it was still helpful to learn about them. The only real downside to this text was that at times it could be quite dense to read. Still, a great text nonetheless. Worth reading for those interested in learning all about Japan and its wonderfully unique culture.

  • Kevin Stan
    2019-07-16 02:36

    This is an excellent survey of Japan's history written by today's most celebrated American professor of Japanese Studies . Varley has since retired from Teaching, but when I took his lectures at the University of Hawaii, he was most engaging and informative.

  • Mizumi
    2019-06-23 04:33

    It didn't feel like I was reading a study book most of the time. Small details help to keep it interesting, and some in-between remarks that made me snicker. It doesn't really feel like a big essay, but more like an interesting informative book.

  • Magda
    2019-07-06 09:47

    A must read for all the Japan addicts out there!

  • Andrea Evans
    2019-06-26 06:30

    The author was pretty offensive and should not be writing about another culture.

  • Toscano
    2019-07-19 02:27

    A complete and wonderful written book about japanese culture. Adviced for beginners and non

  • Randolph Camp
    2019-06-29 06:26

    I read this book on the Japanese people and their culture back in Junior High School. It gave me a great insight into their world.